Inceput

Linii. Cercuri. Negru. Cenusiu. Pe o foaie de hartie incearca sa exprime ceea ce simte. Dar nu reuseste. De fiecare data se poticneste in ceva.

Se ridica usor de pe bancuta, isi strange lucrurile, saluta si pleaca. Afara e o zi insorita de primavara, o zi care-l trezeste pana si pe cel mai pesimist om al strazii. Dar nu si pe ea.

Pune un picior in fata celuilalt fara sa simta nimic, fara bucurie sau tristete, ci doar gandindu-se ca nu are nicio perspectiva, ca nu stie incotro se indreapta, ce o asteapta acasa, daca poate numi astfel o casa goala ce nu o reprezinta deloc.

O singura camera are onoarea de a-i asculta ofurile. Camera ei. Dezordonata si aglomerata, arata nehotararea si multiplele incercari pe care ea le face pentru a-si da seama cine e cu adevarat.

Exista totusi o ordine in tot acest haos, o ordine ce ei i se pare normala. Este singura care observa ca sticla goala care zacea de doua luni in rucsacul din spatele biroului a disparut exact in momentul in care avea atata nevoie de ea.

Este, de asemenea, cea care crede ca o cartela de metrou, un bon de la casa de marcat, o hartie cu numerele jucate la Lotto de bunic cu multi ani in urma, toate acestea isi au rolul lor in umplerea spatiului, nu-i asa, inutil, ramas in camera.

De ce sa eliberezi si sa detensionezi putin atmosfera? Nu, nu asa se procedeaza! Aduna cat de multe nimicuri poti, pune-le in cutii, cutiute, pungi si depoziteaza-le cum stii tu mai bine.

De ce sa lasi cartile in biblioteca din camera nelocuita? Nu, nici asta nu e bine. Aduna-le pe toate in micul tau barlog de 2/3 metri si aranjeaza-le astfel incat sa iti fie mai aproape in caz de incendiu (pentru ca, am uitat sa mentionez, fata ar fi suferit enorm daca le-ar fi pierdut intr-o asemenea situatie).

[...] Dar acum, dupa cativa ani, vede importanta chiar si a celui mai mic lucru. Pozele, cartile, obiectele decorative cumparate si primite din toate colturile tarii sau de peste hotare ii evidentiaza spiritul aventurier, dornic de cunoastere. CD-urile, schitele, fragmentele scrise ii amintesc trecutul. Colectia de brelocuri o face sa vizualizeze locurile prin care a fost. Si da, atunci isi da seama cat de mult a contat fiecare pas din viata ei. Cat de mult i-a influentat existenta si felul de a fi. Acum compara camera ei, plina de viata, de amintiri, de sperante, cu cea anosta, goala, neutra in care intra. Nu ar schimba nimic. Pentru ca ii contureaza perfect personalitatea si pentru ca, renuntand la ea, ar renunta la copilarie.

Lasa-ma grandpa la mare!

Se-ntampla iar. M-am trezit prost dispusa. Mai exact, am fost data peste cap de o vizita. Imi faceam planuri mari sa plec la Bucuresti, sa-mi caut ceva de lucru. Pentru cat a mai ramas din vacanta. Era aproape sigur ca asta o sa se intample. Dar...ca sa vezi, bunicii se opun. "Esti prea mica, nu te descurci, daca pleci sa nu mai astepti nimic de la noi" etc. Am rude acolo, as avea unde sa stau, numai ca relatiile dintre cei din Gr si cei din capitala nu-s asa de bune.

Imi vine sa urlu. M-am saturat de orasul asta unde toata lumea se cunoaste cu toata lumea, unde e plin de tarani care tipa dupa tine, de claxoane nici nu mai vorbesc. Mi-a ajuns! Am cei mai buni prieteni din lume aici, dar eu vreau altceva. Am alte asteptari.

In plus, cum poti sa spui ca o persoana nu se descurca daca nici macar nu-i acorzi o sansa? Toate se invata. Plus ca daca iti doresti atat de mult ca si mine sa pleci, faci orice ca sa reusesti, sa iasa toate bine. "Esti prea comoda, delasatoare, nu te vad muncind". Sunt satula pana-n gat de mentalitatea asta invechita. Nicio incurajare, nimic! [...] Daca tu ti-ai facut impresia asta despre mine, da-mi o sansa! Da-mi o sansa sa-ti arat contrariul! Cum ***** sa-ti castig increderea cand tu incepi cu amenintari si nu-mi permiti sa fac nici macar un pas spre a fi mai independenta? Cum? Vreau sa fiu pe picioarele mele, sa ma descurc singura, sa ma lovesc de pragul de sus si apoi sa-mi dau seama ce si unde am gresit.

Ar trebui sa astept inca doi ani, sa termin liceul, si abia apoi sa plec. Innebunesc! Am nervi, multi!

Postul e incoerent, imi cer scuze.

Leapsa de la Leah Lusch

1. Cand cititi, pentru a marca locul unde ati ramas cu lectura, folositi semne de carte sau indoiti paginile?
Urasc sa-ndoi paginile. Recunosc ca in urma cu cativa ani practicam si eu sportul asta. Acum folosesc ce am la indemana: un semn de carte de obicei, un calendar, o poza, o hartie pur si simplu. So easy! De ce'ar fi nevoie de maltratare?!

2. Ati primit in ultimul timp o carte drept cadou si, daca da, care a fost aceasta?
Ultima carte primita: "Femei in tara barbatilor" - colectiile Cotidianul. De la liceu :D

3. Cititi in baie?
Cu fiecare ocazie :)) Stiu, e ciudat. Se mosteneste.

4. V-ati gandit vreodata sa scrieti o carte si, daca da, care ar fi fost aceasta?
Cu vreo 2 ani in urma avea ganduri marete. Era vorba de o carte de poezii. Am lasat-o balta. La fel si cu romanul pe care il incepusem si de care mi-a amintit F. zilele trecute.

5. Ce credeti despre colectiile de carte de la noi?
Am carti din vreo 3-4 colectii. Momentan nu mai tin pasul. Ma bucura ca se gasesc la preturi destul de accesibile. Cel mai mult imi place colectia "100 de carti pe care trebuie sa le ai" de la Adevarul, dar si cele de la Saptamana Financiara sunt/au fost interesante.

6. Care este cartea preferata?
Greu. Sunt 2 genuri diferite, dar... banuiesc ca "Dragostea in vremea holerei" de Gabriel Gracia Marquez si "Identitatea lui Bourne" de Robert Ludlum. Cea din urma a fost devorata recent si mi-a placut. Mult.

7. Va place sa recititi unele carti si care ar fi acestea?
Nu-mi place sa le recitesc. Cel putin nu acum. Cred ca doar prin "Enigma Otiliei" am trecut de vreo doua ori, obligata fiind :) Programa liceului...

8. Ce parere ati avea de o intalnire cu autorii cartilor pe care le apreciati si ce le-ati spune?
Cand vine vorba de carti bat campii oriunde, oricand si cu oricine. Probabil ca si in acest caz as face la fel, as intreba "de ce asa, asa si nu invers?" :D Tipic!

9. Va place sa vorbiti despre ceea ce cititi si cu cine?
Imi place. Cand citesc o carte buna, le sun pe C, F si L si debitez juma' de ora la telefon despre "cat de geniala poate sa fie". In general vorbesc cu F, ea le mai are cu cititul.

10. Care sunt motivele care va determina sa alegeti o carte pe care sa o cititi?
Autorul, recomandarile, titlul si... coperta :D

11. Care credeti ca este o lectura “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie sa o citeasca?
Asta caut sa aflu.

12. Care este locul preferat pentru lectura?
Liniste, faceti liniste! De obicei citesc in pat, pe balcon, la plaja, vesnica baie :)) Prefer totusi canapeaua sau patul cu o sticla mare de apa langa mine.

13. Cand cititi ascultati muzica sau lecturati in liniste?
Am incercat faza cu muzica...nu merge. Numai in situatiile extreme, cand scumpul meu frate face pe nebunu' si refuza sa o opreasca. In rest, pot citi in zgomot de masini, latrat de caini, sunete specifice cladirilor in constructie, ca deh, doar nu locuiesc intr-un glob de sticla!

14. Vi s-a intamplat sa cititi carti in format electronic?
Am citit seria Twilight. Am o gramada de carti bune p-aici in format electronic, dar le incep si apoi dau o fuga pana la biblioteca :D E obositor...plus ca ma enerveaza zgomotul pc-ului :D

15. Cititi numai carti cumparate sau si pe cele care sunt imprumutate?
Pana acum un an citeam numai carti cumparate. Foarte, dar foarte rar imprumutate. Vroiam sa le am, sa pot sa le rasfoiesc la nevoie. Am destule si acasa, dar biblioteca mi-a devenit un bun prieten ;)

16. O carte este pentru mine… Cum ati descrie o carte?
O metoda de relaxare. De fapt, in functie de cartile pe care le citesc am stari si stari, zile bune si zile proaste. As defini cartea ca pe un ghid. Parerea mea. Ghid prin vietile altora, pana la urma prin viata ta. Da, asta e. Un ghid!

Te am si te mai vreau

Vreau sa te simt langa mine atunci cand nu esti.

Vreau sa-mi spui “Te iubesc” cat mai rar, dar sincer.

Vreau sa-ti simt mana pe gatul meu atunci cand ma saruti.

Vreau sa ma privesti cand adorm, sa deschid ochii si sa-mi spui ca sunt frumoasa.

Vreau sa fredonezi cu mine melodia in care ne regasim.

Vreau sa ma simt mandra ca te am in fiecare moment.

Vreau sa te privesc in ochi si sa vad imaginea mea.

Vreau sa ma uit la poza cu noi si sa-mi amintesc ziua, ora si locul unde a fost facuta.

Vreau sa ma joc in parul tau si sa-ti simt reactia.

Vreau sa ma intelegi atunci cand sunt suparata si sa nu insisti cu nimicuri.

Vreau sa ma suni la orice ora din zi sau din noapte, sa-mi spui cel mai banal lucru.

Vreau sa le spui prietenilor ca esti cu mine, nu ca ai treaba.

Vreau ca in fiecare zi sa aflu ceva nou despre tine.

Vreau sa plimbam cainele prin parc, sa aparem ca o familie fericita si sa ne amuzam de asta.

Vreau sa ma simt norocoasa ca te am.

Vreau sa ma supar pe tine numai ca sa ma impaci cum stii tu mai bine.

Vreau sa pot sa-ti spun ca te iubesc si sa simt asta cu adevarat.

Vreau sa colinzi magazinele cu mine si sa nu cumparam nimic.

Vreau sa te implici in viata mea, sa-mi cunosti prietenii, sa-i cunosc pe-ai tai.

Vreau sa am timpul meu, spatiul meu, dar sa nu stau mai mult de doua zile fara tine.

Vreau sa ma iei in brate atunci cand nu ma astept.

Vreau sa mergem pe strada si sa auzim “Ce frumosi sunt!”.

Vreau sa ne asortam fara sa vorbim.

Vreau sa purtam o conversatie fara momentele de tacere care apar atunci cand nu-l cunosti suficient de bine pe celalalt.

Vreau sa glumesti cu mine, sa ma alinti, sa ma certi cand e nevoie.

Vreau sa recunosti cand gresesti si sa-ti ceri scuze, ignorandu-ti orgoliul.

Vreau sa-mi ceri corectitudine, sa ma contrazici atunci cand gresesc.

Vreau de la tine un lucru neinsemnat, un lucru mic, dar pe care sa-l pastrez si sa-l privesc cu drag.

Vreau ca parfumul tau sa ramana pe hainele mele.

Vreau sa te aud spunand “Iti aduci aminte ca aici am facut x lucru?”.

Vreau sa-mi recunosti calitatile si sa-mi indrepti defectele.

Vreau sa faci gesturi mici, dar care sa lase o amprenta mare in sufletul meu.

Vreau sa stii sa razi.

Vreau sa fii alaturi de mine cand sunt speriata, cand nu stiu ce va urma.

Vreau sa poti trece cu vederea micile greseli pe care le fac.

Vreau sa-mi doresc in continuare din ce in ce mai multe.

Te iubesc, suflet!

Ceva frumos

Azi am descoperit un blog superb. Imi place tema, in mod special. Este vorba de surprinderea oamenilor care citesc in diferite ipostaze: in metrou, pe strada, pe plaja, oriunde. In plus, arata ca multi iubesc lectura si nu se feresc sa o afiseze.

Desigur, fenomenul e mult mai pronuntat peste granite, unde cei care merg cu ochii intr-o carte pe strada nu sunt priviti ca niste ciudati, cum se intampla la noi. Asta e alta poveste. Dar am ramas impresionata de imaginile postate pe blog. Nu stiu, m-au atins la inima, acum, cand fanii lecturii sunt din ce in ce mai putini.

Blogul il gasiti aici http://carteadingeanta.com/

Dear Dad

Tocmai am terminat Dear John. Un film destul de frumos. In mare, povestea e emotionanta, dar nu relatia celor doi m-a impresionat, ci scena in care John citeste scrisoarea pentru tatal sau cand acesta se afla pe patul de spital.

Eu nu am avut ocazia. Acum am vorbit cu tine la telefon, peste 15 minute..nu mai erai. Si nu am aflat asta decat cateva ore mai tarziu. Am fost ultima careia i-ai vorbit, si nu mi-am dat seama de nimic. Cu o seara inainte glumeam si radeam, iar apoi...te-am vazut in spitalul ala blestemat, cu ochii inchisi, fara sa spui un cuvant. Nu mi-am luat la revedere. Nu ti-am spus ce simt. Doamne, cate lucruri nu am avut timp sa fac! Mi-e dor de tine!

...

Il vede iar la colt de strada,
Nu il cunoaste, dar ceva o-atrage,
Are acel aer superior, ca de parada
Atentia mereu el i-o distrage.

Nu-i e simpatic, nu-l agreeaza,
Nu vede nimic la el asa deosebit.
Insa un sentiment apare si ii bruiaza
Sirul gandurilor. Unde-a plecat? Cand a venit?

Incearca sa-l ignore, sa plece, sa dispara.
Ca un magnet el insa privirea i-o retine:
Cu gesturi largi, puternic, voce-amara,
Face totul pe dos, de nimic cont nu tine.

Se-ntoarce-odata brusc. O vede, o fixeaza,
Nu face niciun semn. Dar ochii lui vorbesc
Spunand ca-i un nimic, ca nu-l intereseaza,
C-al ei comportament e oarecum prostesc.

Isi continua drumul pe-aleea-ntunecata
Gandindu-se cum oare de el se simte-atrasa!
E-asa ciudat, atat de straniu cateodata
Cand vede ce se-ascunde in inima-i retrasa.

Nu vrea placere, nu vrea un tip normal.
Isi doreste din suflet sa aibe-un nou scenariu,
Sa scape de rutina, de tot ce e banal
De viata-i ingradita ca un misel acvariu.

Nu crede in iubire, in ingeri si fantasme
In Cupidon cel mitic, in lacrimi si durere,
In printi, printese, zmei, personaje din basme;
Ea crede in prezent. Nicidecum in himere!