Inceput

Linii. Cercuri. Negru. Cenusiu. Pe o foaie de hartie incearca sa exprime ceea ce simte. Dar nu reuseste. De fiecare data se poticneste in ceva.

Se ridica usor de pe bancuta, isi strange lucrurile, saluta si pleaca. Afara e o zi insorita de primavara, o zi care-l trezeste pana si pe cel mai pesimist om al strazii. Dar nu si pe ea.

Pune un picior in fata celuilalt fara sa simta nimic, fara bucurie sau tristete, ci doar gandindu-se ca nu are nicio perspectiva, ca nu stie incotro se indreapta, ce o asteapta acasa, daca poate numi astfel o casa goala ce nu o reprezinta deloc.

O singura camera are onoarea de a-i asculta ofurile. Camera ei. Dezordonata si aglomerata, arata nehotararea si multiplele incercari pe care ea le face pentru a-si da seama cine e cu adevarat.

Exista totusi o ordine in tot acest haos, o ordine ce ei i se pare normala. Este singura care observa ca sticla goala care zacea de doua luni in rucsacul din spatele biroului a disparut exact in momentul in care avea atata nevoie de ea.

Este, de asemenea, cea care crede ca o cartela de metrou, un bon de la casa de marcat, o hartie cu numerele jucate la Lotto de bunic cu multi ani in urma, toate acestea isi au rolul lor in umplerea spatiului, nu-i asa, inutil, ramas in camera.

De ce sa eliberezi si sa detensionezi putin atmosfera? Nu, nu asa se procedeaza! Aduna cat de multe nimicuri poti, pune-le in cutii, cutiute, pungi si depoziteaza-le cum stii tu mai bine.

De ce sa lasi cartile in biblioteca din camera nelocuita? Nu, nici asta nu e bine. Aduna-le pe toate in micul tau barlog de 2/3 metri si aranjeaza-le astfel incat sa iti fie mai aproape in caz de incendiu (pentru ca, am uitat sa mentionez, fata ar fi suferit enorm daca le-ar fi pierdut intr-o asemenea situatie).

[...] Dar acum, dupa cativa ani, vede importanta chiar si a celui mai mic lucru. Pozele, cartile, obiectele decorative cumparate si primite din toate colturile tarii sau de peste hotare ii evidentiaza spiritul aventurier, dornic de cunoastere. CD-urile, schitele, fragmentele scrise ii amintesc trecutul. Colectia de brelocuri o face sa vizualizeze locurile prin care a fost. Si da, atunci isi da seama cat de mult a contat fiecare pas din viata ei. Cat de mult i-a influentat existenta si felul de a fi. Acum compara camera ei, plina de viata, de amintiri, de sperante, cu cea anosta, goala, neutra in care intra. Nu ar schimba nimic. Pentru ca ii contureaza perfect personalitatea si pentru ca, renuntand la ea, ar renunta la copilarie.