De multe ori auzi vorbindu-se despre relatii reluate, despre relatii care s-au incheiat nu foarte bine, dar care totusi renasc din propria cenusa. Cum oare este o astfel de relatie? Intotdeauna m-am gandit ca situatia asta nu poate fi de folos niciuneia dintre partile implicate pentru ca exista acel nod, acea ruptura care nu te lasa sa judeci totul dupa prezent, ci te face sa apelezi si la trecut.
Dupa o despartire, atat el, cat si ea, pastreaza un anumit sentiment despre ceea ce a fost (in cazul relatiilor cat de cat serioase). Adica, persoana respectiva nu iti va fi niciodata complet indiferenta pentru ca aveti anumite amintiri care va leaga. Daca relatia este incheiata cu acordul ambelor parti, fara certuri si alte gesturi, atunci mi se pare ok ca ea sa fie transformata intr-o prietenie. Dar oare cand totul se termina urat, merita sa mai incerci? E ca si cum ai fuma de doua ori aceeasi tigara. Merita sa faci un compromis si sa accepti ca totul sa se dezvolte, in ciuda temerilor tale de a nu se intampla ca atunci? Merita sa ierti si sa risti sa-ti fie din nou inselata increderea? Merita sa te lasi calcat in picioare? Sa fii victima unei razbunari pentru o greseala din trecut, uitata de tine, dar nu si de celalalt? Sa te lasi injosit si apoi aruncat? Suntem oare masochisti?
Ma declar impotriva acestor “impacari”.
Ai dreptate,un moment le schimba pe toate cele ce urmeaza!
RăspundețiȘtergere