412 zile

Te iubesc. Ți-o spun simplu, cu toată inima și fiind sută la sută sigură de asta. De ce? Pentru că acum 412 zile, într-un club (mult spus club, însă trecem peste) cunoșteam cu baiat, inițial la fel ca toți ceilalți, mai apoi transformat într-un magnet cu ochii verzi, care tot insista să danseze cu mine. Și care a insistat, și a insistat... Până când am ajuns aici. După un an și aproape două luni de relație, cu multe bune, multe rele, multă dragoste și mulți nervi, am ajuns să realizez că sunt mai puțin egoistă decât îmi închipuiam. Pentru că în loc să ma gândesc la mine 24 de ore din 24, mă gândesc la tine. Și nu glumesc, nu o zic ca pe o replică drăguță. Te-am visat de nșpe mii de ori, mai lasă-mă și pe mine să dorm! Știu că uneori exagerez, că poate am pretenții prea mari, vise și scenarii în capul ăsta, tu doar adu-mă cu picioarele pe pământ și e suficient. Sunt femeie, și ca orice femeie, am anumite perioade. Nu sunt ușor de suportat, nu sunt simplă, nu mă citești din prima. Ai nevoie și de a doua lectură ca să-ți faci o părere și de a treia ca să-mi ghicești unele reacții. Atât. Dacă vrei mai mult, stai pe lângă mine, dar nu te aștepta să fie totul lin și calm și frumos etc. Vor fi valuri, furtuni, poate și când te aștepți mai puțin. Și de ce nu? Ce rost ar mai avea ca două persoane să rămână împreună dacă se cunosc perfect? Dacă își știu toate secretele? Devine monoton. Și o surpriză de la partener e întotdeauna plăcută, indiferent de situația în care ar putea apărea ea. Tu mă surprinzi mereu. Și presimt că o vei face în continuare. De asta te iubesc. Asta și ... ar mai fi încă un motiv: pentru că umărul tău e cea mai bună pernă pe care aș putea dormi vreodată!